Cenușăreasa – Vocea Regatului

„Cenușăreasa – Vocea Regatului” este un spectacol despre găsirea vocației și despre a o urma, indiferent de obstacolele care pot apărea. Este un spectacol – a cărui premieră a avut loc pe data de 2 iunie 2024 – despre muzică, despre a munci, despre a fi talentat, dar și despre a profita de oportunitate pentru a-ți îndeplini visul.

Ella, o fată timidă și retrasă din zilele noastre, este o fire sensibilă, care doar prin cântec se poate exprima, poate da glas adevăratei sale personalități, iar atunci când este pe scenă, strălucește. Protagonista își dorește să participe la castingul pentru premiera „Cenușăreasa” din cadrul liceului. Rolurile surorilor vitrege Grizella și Anastasia sunt interpretate de doi actori pentru a obține un efect comic, satiric și caricatural al surorilor răutăcioase, deloc feminine și lipsite de talent muzical. Interpetarea lor vine în contrast cu sensibilitatea și duioșia Ellei.

Visul ei este acela de a-și face vocea auzită, de a fi o artistă completă: să cânte, să danseze, să fie precum eroinele poveștilor copilăriei pe care mama ei i le citea atunci când era mică. Ella nu este doar un simplu personaj care visează să fie o prințesă, ci își dorește să-și dezvolte și să-și exprime talentul artistic în plenitudinea sa, incluzând cântecul și dansul. Locul unde Ella se simte cel mai bine este unul virgin, atipic, intrigant: podul casei. Acolo, alături de jucăriile copilăriei (Șoricella, Guz Guz și Coco Brânză, prietenii ei și păsările din mansardă), își recitește adesea poveștile copilăriei, iar, de data aceasta va da un spectacol. De câte ori are nevoia să fie singură cu visul ei, ea merge în acest loc care e un portal către trecut, către începutul începuturilor, locul unde Ella dă spectacole adesea și unde îi povestește mamei ei fiecare progres, fiecare dorință și ce a mai realizat pentru visul ei. Cântecul este pentru ea o alinare, o forță motivatoare, un fel de a trece peste obstacolele vieții cu optimism, o promisiune făcută mamei de a-și face cunoscut talentul ei. Pentru Ella, povestea Cenușăresei nu este doar despre găsirea unei iubiri sau a unui prinț. Este despre găsirea vocii ei, despre urmarea pasiunii și despre credința că orice este posibil atunci când ai curajul să crezi în visurile tale.

„Cenușăreasa” este o producție a Teatrului Muzical Ambasadorii, singurul teatru pentru copii și tineret aflat sub tutela Ministerului Culturii, care anul acesta împlinește 5 ani de la înființare.

Partenerul oficial al Zilelor Teatrului Muzical Ambasadorii este Kaufland România.

Vă așteptăm în lumea Teatrului Muzical Ambasadorii, unde ne distrăm, cântăm, dansăm și celebrăm 5 ani fantastici!

Vârsta minimă recomandată pentru acest spectacol este de 5 ani.

Mai multe informații găsiți pe site-ul Teatrului Muzical Ambasadorii: https://www.teatrulmuzicalambasadorii.ro/.

Facebook: https://web.facebook.com/teatrulmuzicalambasadorii/

Instagram: https://www.instagram.com/tmambasadorii/

TikTok: https://www.tiktok.com/@tmambasadorii

Website: https://www.teatrulmuzicalambasadorii.ro/

Distribuția

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.

Sari la conținut