Încărcare Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment s-a încheiat.

Mai Păcală ca Tândală – Premieră

22 aprilie 2023 @ 11:00 - 12:00

20Lei

Spectacolul este o invocare a unor personaje din memoria noastră colectivă, Păcală și Tândală, prieteni nedespărțiți ce reușesc, prin sclipirea lor umoristică, să găsească rezolvare în orice situație. Este o infuzie de cântece, dansuri, zicale și glume tipic românești, atât de impregnate în ADN-ul nostru, încât chiar tânăra generație de copii, care poate aude pentru prima dată de cei doi, îi recunoaște ca pe niște prieteni. Se deschide o lume, o poartă în trecutul nostru. Printre capițe de fân, cu măști ritualice, cu muzică și petrecere, se spune o poveste la gura focului de niște personaje fantastice, de pe alt tărâm.

Spectacolul se deschide cu un festin câmpesc de sărbătoarea ielelor. Un grup de săteni sunt adunați în jurul focului, cântă, dansează, se simt bine și deodată apar ielele ce vor începe povestea lui Păcală și Tândală și vor purta personajele prin călătoria lor, menținând permanent contactul cu publicul. Este un spațiu fix pe câmp/pădure, în jurul unui foc. Toate tablourile ce vor urma, la târg, la casa sultanului, la nuntă, trebuie construite având ca bază această fundație a spectacolului.

Îmi propun ca spectacolul să suprindă esența noastră românească, să se simtă dragostea de viață, de aventură, umorul tipic românesc, prin cântecele tradiționale, spații și cuvânt. Să aducem în atenția copiilor eroii noștri autohtoni, Păcală și Tândală ce ne poartă prin lumi de mult uitate, cu aventuri care s-au petrecut odată sau poate niciodată.

Vârsta minimă recomandată: 6 ani.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.ticketstore.ro sau de la:

  1. Casa de bilete a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – B-dul Octavian Goga Nr. 1 (luni-vineri 12.00 – 19.00 și cu o oră înainte de spectacole sâmbătă și duminică)
  2. Casa de bilete a Sălii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr. 18 (luni-vineri 10-17)

Detalii

Data:
22 aprilie 2023
Timp:
11:00 - 12:00
Preț:
20Lei
:
,
Website:
https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii

Organizator

Teatrul Muzical Ambasadorii
Email
teatrulmuzicalambasadorii@gmail.com
Website: Organizator

Locul organizării

Sala Mică, Palatul Național al Copiilor
bulevardul Tineretului nr. 10
București, București România
+ Google Map