Încărcare Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment s-a încheiat.

Cutiuța Muzicală – Aventurile Pălăriei Fermecate

22 iunie @ 13:00 - 14:00

Cutiuța Muzicală, unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din România dedicate copiilor, este prezentă la Big Little Festival!
Cochețica, Rufus, Șoricelul, Broscoiul sau Șoricica sunt doar câteva dintre îndrăgitele personaje care vor încânta audiența.
Scenariul original are la bază o selecție de cântece din seria albumelor Cutiuța Muzicală și poartă semnătura Lilianei Ștefan. Personajele dau viață unei povești magice, care conține o serie de mesaje cu valoare educativă și comportamentală și valori precum onestitatea, prietenia, optimismul, armonia. Costumele și decorurile sunt special create pentru a contura lumea de basm a narațiunii spectacolului. De la culoare, design și până la execuție, acestea fac dovada unui specacol unic în România.
Spectacolul „Cutiuța Muzicală – Aventurile Pălăriei Fermecate” pune accent pe transmiterea de mesaje educative printr-un limbaj jucăuș, adecvat vârstei copilariei, precum și prin conținutul muzical de calitate. Regia spectacolului poartă semnătura Laurei Vlădoiu, scenariul și muzica îi aparțin Lilianei Ștefan, iar aranjamentul muzical fiului său, Alexandru Bittman, la care se adaugă coregrafia concepută de Ana Mihai.
„Într-o poveste haioasă copiii află despre aceste lucruri în cel mai simplu mod în care ei pot înțelege: prin muzică, dans, joc. Psihologic vorbind acesta este limbajul prin care trebuie să ne adresăm celor mici astfel încât să ajungem la inima lor”, este de părere Liliana Ștefan.
Un adevărat fenomen, Cutiuța Muzicală înseamnă peste 1.500.000 de copii vândute, 10 albume, sute de cântece pentru copii, voci celebre ale unora dintre cele mai iubite vedete din România, precum Mădălina Manole, Horia Brenciu, Loredana, Anca Țurcașiu, Dan Bittman, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoși, Daniela Nane, Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin, și nenumărate premii care recunosc valoarea și impactul asupra publicului.
Vârsta minimă recomandată: 3 ani
Acest spectacol este o producție a Teatrului Muzical Ambasadorii, singurul teatru pentru copii și tineret de sub tutela Ministerului Culturii, care anul acesta împlinește 5 ani de la înființare.
Vă așteptăm în lumea Teatrului Muzical Ambasadorii, unde ne distrăm, cântăm, dansăm și celebrăm 5 ani fantastici!
Facebook: https://web.facebook.com/teatrulmuzicalambasadorii/
Instagram: https://www.instagram.com/tmambasadorii/
TikTok: https://www.tiktok.com/@tmambasadorii
Website: https://www.teatrulmuzicalambasadorii.ro/

 

Detalii

Data:
22 iunie
Timp:
13:00 - 14:00
Categorie Eveniment:
,
Website:
https://biglittlefestival.com/bilete/

Organizator

Teatrul Muzical Ambasadorii
Email
teatrulmuzicalambasadorii@gmail.com
Website: Organizator

Locul organizării

Râșnov
Strada Cetății
Râșnov, Brașov 505400 România
+ Google Map
Website: Locul organizării