Lună: iulie 2023

Acasă / 2023 / iulie
Familia – Carmen Mariana Ardeleanu – psiholog

Familia – Carmen Mariana Ardeleanu – psiholog

Când spunem familie primul gând ne aduce în prim plan relația dintre părinți-copii-bunici-unchi/mătușă-veri, dar și conexiunea cu alte persoane prin alianță, cum ar fi prietenii, alături de care trăim și descoperim lumea, împărtășim momente de bucurie. Ei sunt cei care oferă suport, dragoste necondiționată, sprijin în îndeplinirea celor mai mărețe vise.

iulie 27, 2023septembrie 21, 2023
A dansa, a simți, a celebra  – interviu cu Doru Valentin Farmazon, dansator

A dansa, a simți, a celebra – interviu cu Doru Valentin Farmazon, dansator

Am descoperit pasiunea pentru dans de la o vârstă fragedă, la un banchet școlar, când am fost pus față în față cu o colegă să prezentăm un moment artistic de dans. Mai apoi, prin intermediul emisiunilor televizate, când stăteam în fața televizorului și urmăream posturi TV, studiind diferiți artiști, exersând cele mai populare stiluri de dans.

iulie 25, 2023iulie 25, 2023
Te iubesc – Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog

Te iubesc – Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog

” Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.”  Paulo Coelho

iulie 13, 2023septembrie 21, 2023
Pubertatea – Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog

Pubertatea – Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog

Pubertatea este o etapă de cunoaștere în care au loc importante modificări corporale, schimbări emoționale, de temperament și conturarea personalității. Studiile arată faptul că perioada cea mai dificilă de gestionat, atât pentru părinte, cât și pentru adolescent, apare în jurul vârstei de 14 ani.

iulie 6, 2023septembrie 21, 2023
Sari la conținut